E greşită părerea multora că numai măreţul constituie în naturi pitorescul atractiv şi zguduitor, iar turismul e legat mai mult de munte observa călătorul – academician Ion Simionescu. Un copac izolat, rotund, crescut în libertate, profilându-se pe cerul împurpurat la asfinţa reprezintă impunerea forţei deplin desfăşurate, emblema puterii temporare în faţa veşniciei. E un tablou ce deşteaptă senzaţia frumosulm ca şi moara simplă a lui Ruysdael din poldurile irlandeze. Drumul copt Alexandria prezintă dese scene de pitoresc ademenitor, căci taie im curmeziş drumul apelor…Unde e apă, fie numai un ochi cu gene de sndL acolo e şi variaţia”. Quod erat demonstrandum…Idee-argument pentru itinerarul de faţă, la care aş mai adăuga totuşi zisa celui de baştină àm Salcia Teleormanului, Zaharia Stancu: „M-am simţit întotdeaunm puternic legat de pământul străvechi al acestui judeţ, de satele şi oraşeie lui, de firele subţiri de apă care îl scaldă, de Dunăre şi de Oltul care m udă două margini “. Este, în acest miazăzi de ţară, ceva din chemarea nesfârşitului, din orgia de liber a Bărăganului; este imn închinai pământului bogat în roade încă din vremea lui Alexandru Macedom: „…holdele de grâu erau îmbelşugate”; este ceva aici din poezia Dunari salutată de profilurile tradiţional portuare – Giurgiu, Turnu, Corabia -« ceva din misterul ţesut de stuful bălţilor…
ALEXANDRIA: oraş situat în Câmpia Română (cea 90 m alt.), pe malul drept al râului Vedea (DN 6; km 88); reşedinţă a judeţului Teleorman. Zicea N. lorga ,Alexandnm lui Alexandru Ghica-vodă” şi avea parţial dreptate, pentru că Alexandru Dimitrie Ghict semnase hrisovul de întemeiere în 1834, la cererea unor întreprinzători care doreau astfel â fie orăşeni liberi, scutiţi de corvezile moşiereşti; altfel, aşezarea s-a făcut pe pământ bătători de multe generaţii la umbra vestitului „Troian” („Brazda lui Novac”), pământ deopotm» călcat de tăvălugul seminţiilor de aiurea, Vlaşcă-Teleorman („vlaşca” = a vlahilor, „teleorman”, „deliorman” = pădure nebună) dar nu numai, câmpie primitoare şi mănoasa ştiută aşa de milenii (ne povestea Flavius Arrianus, Arian, cea 95-175, pornit pe urmele în Alexandru Macedon). Produs al generaţiei de localităţi post Adrianopol (1829), Alexandria >-a ales cu geometria stradală, ceva comerţ, câteva mori, cinci-şase ateliere meşteşugăreşti poziţia a treia pe ţară în ceea ce priveşte bolnavii de tuberculoză, date de bază în cunoscutul rechizitoriu al doctorului Ulieru, cauză printre altele, a răscoalelor din 1888 şi 1907 (reprimate „exemplar” la Nanov şi Cernetu). Oraş agroindustrial. „…Revenirile mele pe aceste meleaguri, scria Marin Preda, nu-mi astâmpără nostalgia, ci o măresc, amestecând-o în acelaşi timp Oi un fel de bucurie solară…”.
Obiective turistice: – Muzeul judetean * Monumentul Eroilor * Parcul Vedea * Monumentul “1907” * “Valul lui Traian” etc.
PRUNARU: sat aşezat în stânga văii Câlniştea (DN 6; 34 km nord-est). Colecţie muzeală (arheologie, istorie, piese de artă populară) * Monumentul Eroilor din primul război mondial (1930-1931, pe locul unde în 1916 un escadron al Regimentului 2 Roşiori a lansat împotriva inamicului o şarjă devenită celebră – vezi şi „Monumentul Cavaleriei”, Copou-Iaşi).
GIURGIU: oraş-port la Dunăre (DN 5 B; 53 km sud-est); reşedinţă a judeţului Giurgiu. _.. Un şes neted, verde, răsare din mijlocul apei, nota Al. Vlahuţă. E ostrovul San-Giorgio, rv care a stat odinioară un falnic castel zidit de genovezi, stăpânitorii mărilor de acum o mie de ani. în dreptul acestei insule se întinde, pe câmpia din stânga, Giurgiu, sentinela Capitalei la Dunăre, vechea şi zbuciumata cetate…”. într-adevăr, poate una dintre cele mai chinuite aşezări medievale din Ţara Românească: pe vatră antică, cetate genoveză (cea 1000) reconstruită de Mircea cel Bătrân înjur de 1390 (unde, fiecare piatră a costat pe părintele meu câte un bulgăre de sare”, VladDracul), cucerită de otomani şi transformată în raia la 1417, eliberată de Dan alll-lea (1427) şi căzută iar sub turci, recuperată de flota cruciaţilor şi ostile lui Vlad Dracul în 1445 (când românii au folosit pentru prima dată bombardele), ocupată din nou de Poartă şi eliberată de Vlad Ţepeş (1462, atunci se menţiona şi „Calea Giurgiului” ca drum comercial spre Transilvania), reocupată de otomani dar eliberată de Slihai Viteazul (1595, urmare Călugărenilor), iarăşi pradă turcilor de la care o câştigă temporar Mihnea al III-lea în 1659 şi raia pentru următoarele două veacuri – la 1830 se uneşte definitiv cu Ţara Românească! „…Stăpânită când de români, când de turci, bătută şi pusă în flăcări, când de unii, când de alţii, neştiind până pe la începutul acestui veac (al XIX-lea, n.n cărui Dumnezeu să se închine şi cui şi în ce limbă să-şi spuie durerile. In cinci sute de ax şi-a văzut de paisprezece ori bisericile prefăcute în geamii” (Al. Vlahuţă). Proiectat p construit sub semnul aceluiaşi „Regulament Organic”, oraşul s-a dezvoltat susţinut, astfel încât primul vas românesc produs la şantierele navale din Giurgiu ancora în 1834 ii Constantinopol; prima linie de cale ferată din „Vechea Românie” (Bucureşti-Giurgiul se inaugura la 31 octombrie 1869. Remarcabile tradiţii ale ieşirii în stradă: greva căruţaşilor din 1873, una dintre primele acţiuni de acest fel din ţară. Port fluvial. Muzeul iude tea (lupta pentru independenţă şi unitate statală; eroi din 1877-1878) * Cetate (sec. XIV, urmei * ..Turnul Ceasornicului” (Foişor cu ceas, 22 m înălţime, sec. XVII-XIX) * Vlad Tepes. statuie (1977, Mircea Ştefănescu) * Monumentul Eroilor din timpul celui de-al doilea răzbea mondial * „Podul Prieteniei” (1954, Giurgiu-Russe; 2.200 m lungime, printre cele mai man construcţii de acest fel din Europa).
ZIMNICEA: oraş situat pe valea Pasărea, vechi braţ şi vad al Dunării; cea mai sudici aşezare din ţară (DN 5 C; 60 km sud-vest). Toponim rezultat probabil din „Zimnic” (bordo» groapă de grâne) ori din „Zeucma” (nume prezumtiv al cetăţii locale). Aşezare geto-dacid unde Cezar Bolliac descoperea în 1872 o necropolă importantă („La Cetate”, vestigii ate unei fortificaţii din sec. IV-I î.H. cu inventar predominant ceramic). Se crede că ar fi traversa pe aici Istruì, în 335 î.H., Alexandru Macedon; localitate medievală românească văzută al 1385 de călătorii P. Sparnau şi U. von Tennstadt, punct vamal şi târg avut; „Căruţele trssr de cai / Şi care urnite domol / Deşartă graşi saci cu mălai / Şi merele roşii pe-un ţol. “” (M.R. Paraschivescu). în 1877 primele unităţi ale armatei române au trecut Dunărea at podul de vase instalat la Zimnicea. Oraşul a fost refăcut după cutremurul devastator dai 1977. Monumentul Eroilor din Războiul pentru Independenţă şi din primul război mondai (1930, D. Măţăuanu).
TURNU MĂGURELE: oraş situat la limita sudică a Câmpiei Boian, vecin confluent Oltului cu Dunărea (DN 51 A; 54 km nord-vest). Cultură umană din epoca bronzului (brăţâi coliere, inele de aur); urbe întemeiată şi ea în epoca de înflorire a comerţului pe Dunăre. după 1829, desfăşurată însă nu în jurul portului ci pe terasă (cea 40 m alt.), lângă sâni Măgurele. în 1838 devine reşedinţa judeţului Teleorman (luând locul Roşiorilor de Vedei. dar o sută de ani mai târziu zestrea i se măsoară doar în câteva mori, mici întreprinderi de cherestea, de tâmplărie, de lumânări şi plute de candelă. Port fluvial. Muzeul de Arheologie şi de Artă Plastică (vestigii paleolitice, romano-bizantine, numismatică; anii de luptă 18 -1878; pictură, sculptură) * Cetatea Turnu. la vărsarea Oltului în Dunăre, construită de Mirces cel Bătrân, cea 1386-1393, „Nicopolea Mică” în replică la Nicopole de pe celălalt mat ocupată de turci în 1417, arsă de Mihai Viteazul (1596), totuşi raia până la 1829; ,Acum „ turnul” temut atâta vreme nu mai e nicăieri, nici măcar ca o podoabă de grădină, cum e celălalt „turn” de la Severin”, remarca N. lorga încă din 1918; urme de zidărie * MirceB cel Bătrân,statuie (1970, Oscar Han) * Monumentul Independenţei (1907, R. RomaneliL G. Boboc) * Anotimpurile, grup statuar (T.N. Ionescu).
CORABIA: oraş-port la Dunăre, în sudul Câmpiei Romanaţiului (DN 54; 31 km nord-vest). Parte din teritoriul „romanaţilor”, adică al coloniştilor romani şi al populaţia autohtone romanizate descinzând în linie dreaptă din acel trib geto-dacic al „sucilor” cm reşedinţa în vecina Sucidava. Oraş nou, sistematizat în vremea domnitorului Al. I. Cuzu. „poartă” principală de la 1862 pentru exportul de grâne; în 1877 oastea română a treoa Dunărea pe podul de pontoane. Port fluvial. Muzeul orăşenesc (ceramică dacică, opaiţe romane, vestigii sarmate, elemente ale culturii umane locale în sec. VIII-IX; flora şi fauna luncii Dunării; port popular din Romanaţi, scoarţe, velinţe, piese funcţionale de interiori * Cetatea Sucidava – ,flistria Olteniei” (D. Tudor), în vechiul sat Celei (,f)iploma Ioaniţilor~, 1247), aşezare neolitică-dacică-romană, cea mai puternică fortificaţie din stânga Dunării, sec. III-VI; material arheologic: reliefuri mithraice, oglinzi de plumb, ceramică, opaiţe, geme gravate; urmele celui mai mare pod din antichitate (peste Dunăre către Oescus, 243″ lungime) pe unde se crede că ar fi trecut cohortele prefectului Cornelius Fuscus în Dacia la 87 d.H.; „Fântâna subterană” – ,fără pereche în alte părţi ale lumii antice şi feudale”” (D. Tudor); urmele celei mai vechi biserici creştine din nordul Dunării, sec. III; aşezare românească, sec. XIV * Drumul lui Traiansau al „Domnului de Rouă” către Romula-Maha; „S-au găsit şi câţiva cărturari care s-au dus la Celei şi-au dat cu târnăcopul în ruine, evoc» Gala Galaction. Unul dintre ei, Cezar Bolliac, s-a oprit aici în câteva rânduri (inclusiv ia 1872, n.n.) şi a găsit sub prispa unui sătean un sarcofag ermetic închis…“. Era doar una dm isprăvile marelui arheolog amator care declara: „Da, am zis-o şi o voi repeta până când vm putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm istoriei timpii dacilor, până unde ei pot istorie şi să dăm ştiinţelor arheologice pre omul Carpaţilor, preistoric, anteistoric” * Monumentul Eroilor din Războiul pentru Independenţă (1924) * Radu Popa Şapcă, bust1973: „Să trăiască Popa Şapcă / A scăpat lumea de clacă / Popa Şapcă din Celei / Cu Găieştii câte trei / Că ne-a dat câte-un bordei“) * Faleza Dunării (belvedere).
CARACAL: oraş situat în Câmpia Olteniei, pe valea pârâului Gologan, la încrucişarea jnor vechi drumuri strategice şi comerciale dintre Dunăre şi Carpaţi, dintre Dobrogea şi Banat (DN 54, DN 6; 41 km nord-vest). Vestigii ale paleoliticului, aşezare geto-dacică, apoi -omană, la calea antică de pătrundere spre nord, Sucidava-Romula; este posibil să fi fost vizitată în anul 213 de Marcus Aurelius Antonius, Caracalla (de unde şi numele; sau poate cumanii i-au spus aşa prin sec. XI, „Kara-kalle”, adică Cetatea Neagră) – apare cu acest îcponim într-un document emis la 1538 de Radu Paisie şi devine Curte a lui Mihai Viteazul rjpă obţinerea de către voievod a celor 23 de sate din jurul Caracalului (proprietate consemnată prin actul emis în septembrie 1598 la Târgovişte, sublim model de legalitate: Jo Mihai voievod…îmi dăruiesc domniei mele…acest hrisov …casase ştie, să fie ale domniei mele şi ale fiilor câţi Dumnezeu îmi va da domniei mele, toate satele ce le-am cumpărat domnia mea din judeţul Romanaţi”; ceea ce demonstrează şi existenţa judeţului, înfiinţat probabil de Radu cel Mare prin 1500). Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu renovează consolidează Curtea Domnească, în a cărei şcoală avea să înveţe de pe la sfârşitul sec. WHI, lancu Jianu. Muzeul de Istorie (printre cele mai complete, mai bogate şi mai valoroase colecţii de antichităţi romane din ţară: opaiţe, figurine, statuete, geme, fibule; un impunător sarcofag, sec. III, a fost comandat pentru Aelius Iulius Iulianus de „…eu Gemellina, de pietate pătrunsă / Soţului vrednic mâhnită-i durai cu copiii lăcaşul” – epitaf apreciat a fi unica realizare poetică latină din Dacia Inferioară – loc de veci care prin ,forma elegantă a arhitecturii sale şi prin precizia decoraţiei sculpturale rămâne până în prezent cel mai -rumos din întreaga Dacie”, D. Tudor; documente privind anii 1848, 1907) * Casa lancu Jianu (Reşedinţă familială, cea 1800; elemente de culă cu amendamentele casei Melik din Bucureşti; mobilier original, arme, cărţi vechi, obiecte de uz curent, hărţi, documente privind haiducia ca formă a luptei sociale în care a fost antrenat şeful de ceată, căpitanul de panduri, 1 “87-1842 – ,Jancule Jianule / Iţi e murgul cam nebun, / Trece Oltul ca pe drum…“; despre iubirea cu Stăncuţa, închiderea la Strehaia şi fuga-n lume cârmuind nişte flăcăi „Toi dânsul de bărbaţi / Şi pe cai încălecaţi”; remarcabil bordeiul original, cândva locuinţă sătenilor din zonă) * Vestigiile Curţii Domneşti (sec. XVI-XVII, construcţie unde „cară de factură romană a fost adusă de la ruinele cetăţii Romula “, preciza Paul Barbu, pra întâlnită şi la alte edificii; biserică, sec. XVI, în tehnica bizantină) * Biserica familiei Jiami 1839 (portrete, pietre tombale) * Teatru, sec. XIX (Baroc târziu, după planurile austriacuia Franz Billek) * Monumentul Eroilor din primul război mondial (1925, loan Schmidt-Fanl| * Monument ..1848″ (1955) * Tudor Vladimirescu. bust * Gheorghe Magheru, statuie (19′ Pavel Mercea) * Parc (printre cele mai bogate în vegetaţie şi mai bine proporţionate ţară; lac de agrement) * ..Podul de pământ” (Urme ale unui drum roman).
ROŞIORI DE VEDE: oraş situat în Câmpia Boian, pe cursul superior al rr Vedea (DN 6; 54 km est). Vestigii din epoca bronzului, fortificaţie romană pe L Transalutanus (sec. III), localitate consemnată de pelerinii P. Sparnau şi U. von Tenm Roşiorenii leagă prietenii cu negustorii braşoveni pe la 1500, se bucură de atenţia lui M Viteazul care-şi împroprietăreşte vitejii prin împrejurimi; reşedinţă a judeţului Teleo până la 1838 când interesul general începe să caute spre Dunăre şi Turnu Măgurele; rev în actualitate după 1960. Muzeul „Răscoala ţăranilor din 1907″ (obiecte de uz pra documente, arme, fotografii, publicaţii care pun în lumină cauzele, principalele momene reprimarea mişcării ţărăneşti cu larg ecou în Teleorman; creaţii literare şi plastice pm anul 1907)
* Monumentul Eroilor din primul război mondial (1927, D. Măţăuanu) * Sic-: Bălcescu, statuie (1957) * Pădurea Vedea (parc de agrement).
